Deşi în atelierul Laurei şi Silviei joaca e cuvântul care ţipă din toate colţurile. Rochiile colorate, dungile mai înguste sau mai late, acordeonul, platformele, o lume în toată regula. Din acest motiv, ce e în prăvălia Chotronettelor merită mai degrabă văzut, simţit şi mai puţin povestit. Într-o jumătate de oră afli o grămadă de indicii despre ce anume declanşează şi întreţine totodată toată nebunia asta frumoasă.

Vinerea trecută, la ora 9 fără 20 dimineaţa eram în faţa a cel puţin şapte rochii care mai de care mai ochioase. Dacă în mod normal confruntarea asta e aproape un coşmar pentru mine, acum câteva zile s-a schimbat macazul. Recunosc că ştiam cam ce model m-ar fi tentat să port (nu-mi plac oamenii nehotărâţi), lucru care mi-a fost de mare folos. Trebuia să fie roşie, cu dantelă şi tul. Prima condiţie pentru că mi se pusese pata, iar celelalte două pentru că ştiam că Chotronettele sunt campioane în ciopârţirea estetică a unor astfel de materiale.

Am probat două şi am rămas la cea din fotografia de mai jos. Bineînţeles, după câteva modificări astfel încât şi Laura şi Silvia să fie sigure că totul e brici. Habar n-am cât de brici s-a văzut, dar eu m-am simţit tare bine şi m-am hotărât să nu rămân doar cu o rochie Chotronette în dulap.

de la Bogdan

Articolul ăsta nu e nici promo, nici selfpromo, nici consecinţa vreunui pariu pierdut. Cum eu port rochie mai rar decât mănânc gumă Turbo e de înţeles de ce trăiesc aşa intens bucuria asta, pe care am ales să o retrăiesc.

Comments

comments