despre şcoli. studiu de caz.
Scris pe de Oana Filip
Îmi dau silinţa să nu fiu foarte răutăcioasă în rândurile ce urmează. De felul meu sunt mai optimistă, aşa că m-am obişnuit cu ideea că lucrurile trebuie digerate în timp. Totuşi, când i-am arătat Simonei un site, reacţia ei a fost similară cu a mea.
Despre ce e vorba?
Am găsit o şcoală din State la care mi-ar plăcea să ajung. Nu o voi face, sunt convinsă. Totuşi, e un model de studiat. Atât acasă, cât şi în şcoli. Eventual în alea în care mai stăm câţiva ani.
VCU Brandcenter e numele locului după care mai oftez din când în când. E un soi de şcoală, nu ştiu dacă e colegiu, universitate sau doar ceva mişto, la care aspiră o grămadă de oameni.
De ce e aşa de tare?
Păi sunt o grămadă de motive, însă le voi scrie aici doar pe alea care mi-au sărit imediat în ochi:
#1 Structura de „Graduate Program” şi „Executive Education”. Primul program conţine specializări ca: Art Direction, Copywriting, Communications Strategy, Creative Brand Management, în timp ce al doilea e cel puţin la fel de tentant, cu ale lui: Digital Production, Account Planning&CO.
2# Profesorii şi prezentarea lor. Nu există o descriere care să înceapă cu maldărul de cărţi pe care le-a publicat unul sau altul. Toate au în vizor experienţa pe care au acumulat-o lucrând în domeniu:
„Kelly O’Keefe has been a marketing innovator for over 20 years. Prior to becoming a professor and
managing director of the VCU Brandcenter, Kelly led O’Keefe Marketing, a pioneer in digital marketing and branding.”
#3 Studenţii, cu tot ce presupun ei. Dacă le-aţi vedea portofoliile aţi plânge în pumni. Mă rog, să nu exagerăm. Dar i-aţi aprecia pe bune, vă asigur de asta.
Exemplul lui Allyson Otis e suficient de grăitor. Îl puteţi răsfoi şi voi aici.
#4 Butonul „Work”. Dacă aveţi curiozitatea să daţi click, veţi descoperi tot felul de proiecte puse la cale de oamenii de la VCU Brandcenter. Toate-s demne de analizat.
#5 Site-ul ca instrument de comunicare şi selfpromo. Te ţine acolo, îţi oferă toate informaţiile de care ai nevoie, e friendly, e colorat, e plin de persoane care de care mai captivante. E ce-ar trebui să fie şi un pic mai mult de atât.
N-am să spun că vai, suntem de-a dreptul nepăsători şi site-urile universităţilor din RO sunt cel puţin superficiale. Dar nici n-am să urlu în gura mare că şi noi suntem la fel de buni ca ei la nivel de prezentare a unei oferte academice.
Aşadar, cui i-ar plăcea să ajungă la VCU Brandcenter?