iA


atelier de pictură

Scris pe de Oana Filip

Cafeneau Magnet. Alina Nicoleta. Echipa „Lecturi Urbane”. Pensule şi vopsele colorate. Tricouri albe, gata să prindă personalitate.

Astea ar fi cuvintele cheie ale dimineţii de astăzi. Am petrecut câteva ore plăcute în care am mânzgâlit un tricou mărimea S. De fapt două, i-am făcut pe plac şi Ameliei. 🙂

Ultima oară când am ţinut o pensulă în mână a fost acum foarte mult timp, pe la o oră de „Desen” sau „Lucru manual”. N-am ştiut niciodată să fac oameni, pisici, peisaje, în schimb mă descurcam onorabil cu gardurile caselor ţărăneşti (Voila!). În rest, o aveam pe Sim sau pe mama care refuzau să mă audă cum bocesc duminica seara şi se apucau să-mi facă temele.

Astăzi, nu m-am îmbogăţit din punct de vedere al tehnicilor folosite atunci când lucrezi cu materiale textile. De altfel, nici nu mi-am făcut asemenea aşteptări de la întâlnirea cu pricina. Nu a fost un atelier în care să ni se ofere în termeni cât mai pompoşi tips&tricks şi nici nu a fost o atmosferă de tipul „Ok, eu sunt expertul, vă rog să mă ascultaţi cu atenţie. Eventual să luaţi şi notiţe.” Chiar deloc.

Alina a avut grijă să ne încurajeze, să scoată creativitatea din sertar şi să ne-o pună în faţă. Ne susţinea prietenoasă de la celălalt capăt al mesei şi ne spunea că nu există greşeli.

Cine nu mă crede când spun că e o tipă foarte faină, ar fi bine să tragă o privire pe activităţile cărora se dedică de ceva timp.

Recomand călduros un asemenea exerciţiu şi vă invit să ne vedeţi „arta” pe 5 iunie, în Piaţa Unirii. 🙂

Comments

comments