Adela, Adelicii sau Linguri Curioase înseamnă același lucru: poftă bună! Am scos-o din bucătărie, unde experimentează zilnic și am rugat-o să povestească ce și cum face și mai ales de ce.

photo (c): Adelicii

Ce știi despre gătit și noi nu avem habar sau uităm prea des?

Cum mă pui tu în încurcătură din prima. Ce știu eu despre gătit și sper să transmit și ălora mai sceptici din fire e că activitățile culinare de acasă nu-s atât de complicate pe cât par și atâta timp cât suntem flexibili și dispuși să încercăm ingrediente și combinații noi, ne vom îmbogăți gustul și experiența meselor de zi cu zi. Ce cred că uităm prea des cu toții e să fim puțin mai atenți la ce avem în farfurie și să profităm de timpul ăla scurt în care stăm la masă pentru a ne relaxa creierul, pentru a degusta și savura fiecare lingură de mâncare și a lăsa toate celelalte la o parte. Sigur că gătitul nu e rocket science, dar cred că e important să acordăm mai multă atenție la ce și cum mâncăm, pentru că ăsta e carburantul care ne lungește sau scurtează viața. Și e ceva ce putem controla astfel încât să devină (dacă nu e deja) o experiență 100% plăcută și personală.

De la ce ți s-a tras toată povestea cu Linguri Curioase?

Ideea inițială de brunch ca experiență culinară completă, în care să asociem și vinuri potrivite cu fiecare fel de mâncare a venit de la Răzvan Avram. Aveam deja Adeliciile de vreo 2-3 luni (cred), când m-a contactat și m-a întrebat dacă aș fi deschisă la o colaborare pe tema asta. Am discutat și am hotărât să încercăm un eveniment pilot în care să oferim oamenilor experiența unică în care să le permitem să descopere arome noi și interesante, în care să observe că vinul și mâncarea se potențează și se pun în valoare atunci când sunt alese cu cap și să le arătăm că prețul unui meniu complet și complex nu te falimentează. Și ca să fim siguri că toată lumea va fi puțin mai atentă la ce are în farfurie și în pahar, am decis ca singurele tacâmuri folosite să fie lingurile. De acolo până la Linguri Curioase n-a fost decât un pas, iar după evenimentul pilot transpunerea lui într-o acțiune lunară a cam venit de la sine. Oamenii sunt deschiși să încerce de curiozitate măcar o dată, iar a doua zi după brunch îmi scriu și mă întreabă când e următorul.

Ne faci să salivăm în fața monitoarelor. Se cheamă ăsta un fel de foto-culinaro-ceva?

Se cheamă că public experimentele așa cum mi-ar plăcea mie să le văd la alții. Nu cred că e nevoie de etichetare a procesului ca foto-culinaro-ceva. Uneori durează mai mult să fac pozele decât mâncarea, dar important e să fiu mulțumită de rezultatul vizual, care reflectă ceea ce apare pe farfuria respectivă.

Adelicii face casă bună cu Paharnicul. Te-ai gândit și la una cu Berarul?

Nu m-am gândit, dar nu prea asociez berea cu mâncarea. Cel puțin nu așa cum asociez vinul. Pentru mine berea o băutură de concerte și de stins setea vara.

Cu Adelicii bucătăreala nu mai pare așa grea. Cum de?

Probabil că undeva în decursul procesului de emancipare a femeilor (că ele-s asociate în primul rând cu statul la bucătărie), cineva a început să promoveze treaba asta și să o prezinte ca și cum ar fi o mare grozăvie. Mitul s-a perpetuat și e încă de mare folos companiilor fast-food și a celor care fac livrări la domiciliu așa că nu există nici un motiv să nu se continue pe aceeași direcție. În plus, e un pretext grozav și pentru lenea sublimă din om, care preferă să-și caute scuze 5 minute în loc să le petreacă în bucătărie. Într-un fel, (pe care nu l-am studiat îndeaproape), Adelicii probabil că reușește să mai scuture puțin din lenea și comfortul comenzilor la domiciliu. Sau măcar să-i facă pe unii să încerce unele experimente acasă și să vadă în realitate nu e atât de greu pe cât pare.

Dar hai să lămurim o chestie – bucătăreala nu-i grea oricum. Dacă i-a ieșit unui șobolan în desene animate, ar trebui să-i iasă oricărui om care încearcă și în realitate.

Și un mesaj chinuitor (sau nu) pentru mine. Asta așa, în loc de concluzie.

Well, eu mai am încă multe de învățat înainte să mă apuc să le las sfaturi altora. Așa că te las cu o chestie pe care nu mai știu cine-a zis-o dar se potrivește cu contextul ăsta culinar. „Food for the body is not enough. There must also be food for the soul.”

Comments

comments