Nu-mi plac. Mereu încerc să „mă scot” printr-o glumă. Dacă nu iese, las celorlalţi senzaţia că nu e cazul să exagerăm şi să transformăm totul într-un moment excesiv de lacrimogen. De multe ori funcţionează. Mai există şi varianta în care îmi găsesc o ocupaţie la bagaje, dar asta e cam plictisitoare.

Totuşi, există situaţii când n-ai cum să eviţi astfel de momente. Trebuie să stai ţeapăn câteva minute, să încerci să nu fii patetic cu vreun discurs plin de sfaturi înţelepte şi siropoase, dar să rămâi cât se poate de natural. Să plângi dacă aşa crezi de cuviinţă, să râzi în hohote, să te urci şi tu în tren sau să faci binecunoscuta promisiune „Cu siguranţă o să ne mai vedem! Îţi dau un semn când ajung în Iaşi, Bucureşti, Londra.” Mhm, siguuuuuuur!

Q: Ce îi spui însă unui prieten care pleacă şi nu îl mai vezi fooooooooarte mult timp? La ecuaţie se mai adaugă şi faptul că nu ai cum să ajungi să-ţi iei rămas bun. Ai doar telefon, YM şi alte asemenea.

A: Nu-i zici nimic. Îl rogi să asculte piesa asta. Numai bine, M.! 🙂

Comments

comments