Că tot se apropie începerea facultăţii, am avut plăcerea să dau de un articol care are legătură cu chestiunea asta. Şi ca să vă convingeţi cât de mult merită să fie citit în întregime, vă mai dau două indicii: a apărut în Dilema Veche (varianta online) şi tratează o ipostază pe care cei care stau în spatele catedrelor au cam uitat-o.

Da, ştiu, asta e o generalizare şi generalizările enervează prin natura lor, dar zău că la sfârşit o să fiţi de acord cu mine. Măcar pe jumătate.

Titlul „Dacă aş fi elev” m-a dus cu gândul mai departe decât am crezut când am citit primele paragrafe. Cu toate astea, nu am fost dezamăgită de rândurile Mariei Iordănescu, autoarea textului şi psiholog. Nu ştiu dacă asta e ordinea, dar doamna bifează cu brio la ambele capitole.

Articolul face o inventariere cu cap a dorinţelor pe care un elev sănătos fizic şi moral, dornic să ocupe cu sens un scaun la şcoală şi chiar să participe activ la discuţii, le are. Se înţelege că e vorba de un elev care îndeplineşte toate cerinţele astea + alte câteva, nu de o adunătură de organe care şade nepăsător în bancă.

În continuare vă redau cuvintele doamnei, cu menţiunea (neimportantă) că sunt de acord cu ea. Până la un punct, dar să nu intrăm în detalii:

„Dacă aş fi elev, aş vrea ca profesorului meu să-i placă să fie profesor. Să aibă, în legătură cu meseria lui, speranţe, idealuri, modele, standarde, dar să admită că aşteptările i-ar putea fi oricînd sabotate de realitatea din clasă.

Aş mai vrea să ştie să-mi stîrnească interesul, curiozitatea, nedumerirea, dorinţa de a afla. Să mă pună pe gînduri. Să mă înveţe să pun întrebări, să caut răspunsuri, să am îndoieli, să cer lămuriri.
Să-mi stimuleze imaginaţia şi avîntul de a porni pe căi nebătătorite. Să-mi dea curaj să-mi spun propriile opinii. (…) Şi să-şi joace rolul cu talent, umor, înţelepciune, credinţă.”

Acum nu ştiu ce profesori aţi avut voi prin preajmă, dar eu simt că-s tot mai rari cei care mi-au stârnit atâtea sentimente şi gânduri pozitive. Aş putea să-i număr sau să-i numesc, dar niciuna din opţiunile astea nu v-ar ajuta cu ceva, aşa că îi păstrez pentru mine. 🙂
Mai degrabă vă îndemn să fiţi autodidacţi. S-ar putea să aveţi satisfacţii mai mari decât vă puteţi imagina acum, când citiţi rândurile astea.

Şi da, am o întrebare: aveţi/aţi avut profesori care v-au determinat să învăţaţi mai mult, să fiţi mai curioşi, cu care să discutaţii ore-ntregi sau de care să vă fie dor?
[photo via]

Comments

comments