Dovada că ai ales corect – 11even Iaşi
Scris pe de Oana Filip
În noiembrie 2011, am avut curajul (împreună cu trei oameni) să organizez evenimentul 11even. Am fost coordonatorul primei ediţii a acestui proiect, în care scepticismul, nedumerirea, încruntarea şi datul din umeri au fost suficient de dese încât să îmi fure somnul pentru câteva nopţi bune. Am acceptat provocarea, iar de acolo mi s-au întâmplat multe lucruri bune. Cel mai proaspăt e strâns legat de colaborarea cu Asociaţia Industrii Creative, care se pare că e cu bătaie lungă.
M-aş fi implicat cu mare drag şi în ediţia de anul acesta, în primul rând datorită echipei şi în al doilea rând datorită potenţialului pe care proiectul îl are la nivel local, dar nu numai. Mi-a bătut în geam o altă provocare, pe numele ei complet – Atelierul Produselor Creative. Am rămas lipită de această oportunitate şi cred că am ales corect. Am o sumedenie de motive să spun asta şi aproape niciunul să îmi pară rău.
Cosmin, noul coordonator a fost mult mai curajos ca mine şi a pus la cale un cadru de organizare bine gândit. Probabil că nu este întâmplător faptul că în 2011 vorbeam despre puterea de a trece peste eşecuri, iar în 2012 ne îndreptăm senini spre bucurie şi curaj.
Canvi Events este un nume de care veţi mai auzi şi care dovedeşte extrem de grăitor cât de departe te duce părăsirea zonei de confort. Mai ales atunci când îţi asumi asta à la longue. Canvi e capul răutăţilor la 11even Iaşi şi implicit vinovatul pentru vorbitorii buni de anul acesta:
- Adriana Ursache (director la Asociatia Industrii Creative)
- Razvan Girmacea (web developer)
- Angela Paveliuc-Olariu (doctor etnograf)
- Beatrice Rancea (director al Opere Nationale Romane, Iasi)
- Emanuel Martonca (director de marketing la Coriolan)
- Razvan Aonofriesei (preot specializat in limbajul mimico-gestual)
- Andrei Gheorghiescu (managerul proiectului Turnul Nostru)
- Andrei Hategan (fondator The Amsterdams si We singing colors)
- Maura Anghel (director editorial la Glare)
- Olimpia Melinte (actrita)
Sunt absolut convinsă că nu doar cei 11 vorbitori au experienţe care mai de care cu oameni curajoşi şi oameni care au creat bucurie în jur. Probabil că şi cei peste 100 de participanţi care vor fi în sală îşi pot spune propria poveste.
Iar dacă tot veni vorba de asta, puteţi câştiga o invitaţie gratuită la eveniment. Iată ce e de făcut: scrii pe blog motivul pentru care vrei să mergi la eveniment, dai share pe FB şi pui tag la pagina „11even Iaşi” ca tacâmul să fie complet.
Bonus: mă încăpăţânez să merg cu o gaşcă de oameni faini la evenimentul de la IDEO. Mai exact cu 11 persoane că poate aşa ocupăm un rând întreg.
Fără prea mare însemnătate, anul acesta joc rolul de ambasador online. Nu ştiu exact ce înseamnă asta, dar cică e de bine. Îi cred pe cuvânt.