iA


Despre Ankara doar de bine

Scris pe de Oana Filip

E cel puțin dificil să găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie experiența din Ankara, dacă nu chiar un pic înspăimântător. Există varianta în care s-ar putea să minimalizez fericirea care m-a ţinut captivă în tot acest timp. Ultimele cinci zile au fost doldora de învăţăminte, de gânduri bune, de revelaţii. Fiecare clipă în parte şi toate la un loc m-au ajutat să îi înţeleg mai bine nu doar pe ceilalţi, ci şi pe mine.


După câteva ore petrecute prin avioane şi aeroporturi şi mult mai multe ore chinuite în trenul spre casă, îmi amintesc cu drag câteva episoade memorabile. Dintre ele: îmi propun să ţin aproape câţiva oameni care au ales să îşi asume rolul de gazdă aşa cum se cuvine, nu am să uit prea curând cât de mult am dansat şi de cât de bine e să te bucuri de muzică (mai ales de cea live), voi face asocieri culinare care mi-au plăcut la nebunie şi pe care le-aş încerca oricând, vreau cu tot dinadinsul să (re)descopăr oraşul şi cu alte ocazii, am învăţat că un apus de soare te îndeamnă la meditaţie, iar un răsărit la speranţă şi că ambele merită admirate mai des, că unele provocări scot la suprafaţă feţe nevăzute, că vâslitul e amuzant şi relaxant deopotrivă, iar competiţia e ca respiraţia, nu îţi dai seama de ea, dar e mereu prezentă.




În fiecare zi mi s-a confirmat că zestrea acestui oraş e mai mult decât generoasă. Te îndeamnă să renunţi la straiele de turist obişnuite, în care contează prea mult confortul şi prea puţin experienţa ca atare, te ia prin surprindere în toiul zilei sau la prima oră, în care străzile şerpuitoare şi prea înguste îţi aşteaptă paşii obosiţi de atâta plimbare.  


Toate astea şi mai mult decât atât le-am descoperit în Ankara, locul în care poveştile nu au sfârşit, iar naratorii par să nu obosească niciodată. E un oraş al contrastelor, în care a trebuit să îmi antrenez privirea să se acomodeze rapid cu peisajele diferite care se întindeau leneşe pe km pătraţi. Kilometri în care relieful înseamnă piatră care capătă forme dintre cele mai curajoase. Nu de puţine ori am simţit că dorinţa de a construi, de a valorifica cât mai mult din spaţiu întrece orice alt ţel. Pe de altă parte, deşi nu sunt o iubitoare a oraşelor aglomerate şi zgomotoase, în Ankara am asociat tot vacarmul cu o stare de bine, doar de ei înţeleasă. Străzi întregi sunt găzduite de terase care mai de care, în care oamenii beau ceai negru, joacă table, cântă, se bucură de o zi toridă care se întinde ca o caracatiţă hapsână.


Am încercat să înţeleg un oraş în doar câteva zile şi m-am trezit îndrăgostită de el. Nu e nici cel mai fascinant, nici cel mai atrăgător din multe puncte de vedere, dar e oraşul în care mi-am dat seama că frumuseţea se ascunde peste tot şi că e nevoie de mult antrenament pentru a o descoperi şi savura.


În final, două precizări:
*
Şi cum uneori e bine să îţi dregi glasul şi să fii onest până la capăt, îi mulţumesc Adrianei pentru injecţia de energie cu care m-am încărcat în tot acest timp. A fost de departe cea mai plăcută experienţă din ultima perioadă. 

**Se pare că îmi stă în fire să uit când e ziua acestei prăvălii. Ei bine, luni am sărbătorit 3 ani de blogging la înălţime, direct în avion. Acest articol e în cinstea evenimentului cu pricina.

Zi și tu

opinii