Gândurile mele au luat-o la galop, doar că în sens invers. Nu ştiu cum şi în ce fel, dar simt că anul ăsta a fost, în mare măsură, despre potriviri. Unele au dat cu plus, altele au dat cu stângu-n dreptu’, iar din cele mai multe am învăţat morala.

Potriviri în fel şi chip, de la cele care au fost de negociat în viaţa de zi cu zi şi până la cele care au aterizat în peisaj mai mult sau mai puţin spontan. Şi când e vorba despre potriviri nu prea-i rost să spun că au fost bune sau proaste pentru că ar fi cel puţin naiv. În schimb, îndrăznesc să le filtrez prin cum m-au făcut să mă simt, prin ce hram au purtat experienţele, fie ele de un fel sau altul.

Din foarte multe puncte de vedere, sunt încrezătoare că am reuşit să mă apropii mai mult de cine sunt cu adevărat. Iar asta nu mi se datorează în întregime că doar viaţa-i mult mai alambicată de atât. Socoteala îmi dă cu plus, în mare măsură, pentru că am pe-aproape oameni unul şi unul plus un sertar (#astăzmi-aplăcut) de toată frumuseţea.
Nu-s mulţi, dar sunt cei care, la final de zi, mă fac să le mulţumesc într-un sms sau într-un video filmat de parcă sunt pe marginea unei prăpastii.
Fiecare în parte şi toţi la un loc au lăsat urme în mine, cum au ştiut de cuviinţă. Unii cu vorba, alţii cu gândul, cei mai mulţi cu fapta. Şi ce poate fi  mai frumos decât să ştiu că o parte din mine e modelată de super oameni? Ori de câte ori am ocazia mă las pe mâna lor cu încredere şi curaj.

Tot despre potriviri a fost şi atunci când m-am alăturat unor oameni de la un job sau dintr-o colaborare. Am testat nu doar cât de bine şi de eficient putem funcţiona împreună, dar am înţeles, o dată în plus, că împreună cu persoanele potrivite multe neajunsuri se risipesc ca praful în vânt. Cu ei totul pare mai uşor şi mai plăcut. Şi nu pentru că am orbit împreună sau trăim în globul nostru de cristal, ci pentru că de când e lumea şi pământul doi oameni au putut să facă mai mult decât unul singur.

În final, dacă tot m-a întrebat cineva ce reprezentare vizuală am asupra anului şi i-am răspuns că îl văd ca pe un cerc, ei bine, pun aici cuvânt după cuvânt şi spun că sunt bucuroasă şi recunoscătoare. Deşi sunt unele porţiuni în care mâna mi-a tremurat în timp ce desenam cercul, iar altele în care am trasat cu precizia profului de matematică din liceu, ce văd la final mă face să zâmbesc larg.

S-avem poftă de bine în continuare!

—

Cu permisiunea voastră, o recomandare muzicală.

Comments

comments