iA


Când suntem singuri

Scris pe de Oana Filip

De curând, cineva apropiat mă sfătuia să petrec mai mult timp cu mine. Să am curaj să fac asta nu neapărat cu o frecvenţă stabilită nemţeşte, dar cu sinceritate până la capăt.

1555687_10152181317449905_1293778851_n Photo credit: Oana Marocico

Deşi grădina prin care mă plimb zi de zi e doldora de oameni de tot soiul, iar zgomotul de fundal e când mai mic, când mai mare, după cum se asortează cu peisajul, îmi place să cred că ştiu să dau sign out. Să fac o pauză, (în primul rând), mentală. Să am curaj să le las pe toate la o parte şi să trec printr-un interogatoriu rece, care îmi alimentează scenariile. E un exerciţiu care merită, m-am convins deja de asta.

O fac haotic, uneori noaptea, când mi se pare mie că e rost de lăsat gândurile să zboare care încotro, alteori în clipe prin care am senzaţia că opresc lumea-n loc, chiar dacă pentru doar câteva secunde: ascult o melodie care îmi place mult de tot, scriu în sertarul #astăzimi-aplăcut sau beau vin.

Cred că prea rar avem curajul să stăm cu noi. Să dăm cortina la o parte şi să vedem ce-i în culise. Să îndrăznim să trăim cu incertitudini, dar mai ales să le acceptăm. Să învăţăm să fim singuri ca să acceptăm că putem fi şi împreună.

Zi și tu

opinii