iA


Despre una, despre alta

Scris pe de Oana Filip

Se cam aşterne praful în prăvălie şi cum nu e frumos „să stai în colb”, vorba bunicii mele, am zis să probez cheile. Scârţâie un pic, dar încă mai deschid broasca.

1939611_4167230235330_2144045953_n

Am bucuria să mă înconjor de persoane bune şi bine intenţionate. De oameni care văd binele ca destinaţie colectivă, nu ca un interes individual. Felul lor de-a fi şi de a înţelege lumea mă ajută şi mi-ar plăcea să reuşesc să estimez corect cât de mult. Nu-mi dau seama de asta la tot pasul, dar sunt momente în care e limpede ca lumina zilei că ne modelăm reciproc, ca două bucăţi de plastilină.

E un mediu sănătos, care nu se rezumă doar la numărul de ore petrecut într-un loc sau altul, cu o persoană sau cu cinci. E un proces care se întinde până acasă, în pat, iar dimineaţa mă priveşte din uşă. E ceva care se petrece în mine, motiv pentru care ciulesc urechile la fiecare şoaptă. Ştiu cât de mult înclină balanţa să stau pe lângă oameni senini, să văd partea plină, să găsesc soluţii, nu probleme. E ca şi cum aş fi într-o vacanţă la munte, unde respir aer curat, nu într-un oraş aglomerat, în care zgomotul mă obligă să ridic tonul şi totul capătă un aer serios, aproape grav.

La fel de mult impact, doar că de partea cealaltă a celor care ţin frânghia, o au cei încruntaţi. Ăia pentru care un gest se transformă într-o generalizare, un comportament într-un „aşa e la noi”, o înfrângere într-un pesimism crunt. Ei bine, ăştia consumă energie mai mult decât câteva ore de alergătură pe terenul de tenis.

Eu am ales şi fac asta în continuare, habar n-am cât de conştient, să mă lipesc de oameni pentru care binele e mai sexy decât răul, zâmbetul mai estetic decât ridurile de pe frunte, curajul mai de efect decât statul în bancă. Ei m-au învăţat că victoriile mici merită o sărbătoare la fel de pompoasă ca alea mari, că lenea e bună la casa omului, că distanţa nu schimbă nimic într-o prietenie, că sprijinul îl oferi cum dai un pahar cu apă: din toată inima.

Zi și tu

opinii