iA


Stop joc

Scris pe de Oana Filip

Am zis încă de prin ianuarie că anul ăsta o să fie unul al decantării. Ca un vin bun, pe care trebuie să îl lași să respire înainte să-l arunci pe gât. A trecut mai bine de jumătate din 2014 și iată că am reușit să îmi pun în fața ochilor un pahar de vin de care să mă bucur din plin.

Photo via Ionuț Rădulescu

Am învățat, poate mai dureros decât mi-aș fi imaginat, ce înseamnă să renunți la ceva, să pui pe pauză altceva și să rămâi când în aer, când în lanțuri. Ultimele luni mi-au adus pe masa de joacă sentimente dintre cele mai puternice, care m-au trântit din toate părțile. Fie plăcute de îmi venea să cânt pe stradă, fie urâcioase de le-aș fi îngropat 10 metri sub pământ. Stările astea când-așa-când-invers m-au consumat de energie și m-au frământat mai ceva ca pe un aluat de cozonac.

Am învățat, poate un pic tardiv, că nu e o rușine să spui Nu. Nici o dovadă de lașitate și nici un motiv de nedormit nopțile. Că un Nu spus la momentul potrivit înseamnă zeci de alte Da-uri, că de fiecare dată când am spus Da, mi-am spus de fapt Nu. În primul rând mie și apoi și altora.

Mi-am dat seama că unele jocuri le câștigi, altele le pierzi lamentabil, iar dintre multe e bine să te retragi cu lecțiile învățate. Am acceptat și învățat să câștig la fel de mult pe când am priceput că pierzătorul nu e întotdeauna o persoană, ci și un eveniment, o întâmplare, un moment.

Am învățat, poate prea pe repede-înainte, că mediul în care îți petreci timpul își pune amprenta asupra ta la fel cum o face și educația părinților. Am primit multe bobârnace peste cap și lovituri la glezne, uneori pe meritate, alteori ba, de prea multe ori fără explicații sau argumente solide. Am inspirat aer greu, plin de tensiune, de parcă cineva îmi ținea o pernă pe față.

Am învățat, poate cu prea mult efort consumat, că scepticii sunt periculoși și pentru mine și pentru suflet. Am fost dezbrăcată de întrebări, de scenarii, doar pentru a mi se clătina universul, nu pentru a clădi unul mai puternic. M-am lăsat dusă de val și m-am ales cu apă sărată în ochi și-n gură, dar sunt recunoscătoare că am ajuns la mal.

Am învățat, poate de prea multe ori, că a fi declarativ e de departe cea mai ușoară variantă. Mi s-au spus câte în lună și în stele și de fapt praful era cât casa. M-am ales cu ochi înlăcrimați și cu alergii la promisiuni neonorate.

Am învățat, poate nici prea târziu, nici prea devreme, că există stop pentru toate. Pentru relații personale și profesionale, pentru sentimente râncede, pentru îndoieli, pentru eforturi în zadar, pentru rolul de erou fals.

Am spus stop joc și mi-am îndreptat energia și bunăvoința către alt șotron, cu alți parteneri de aruncat piatra. A venit rândul meu.

Zi și tu

opinii