Două vorbe despre naivitate
Scris pe de Oana Filip
Mi se zice, din când în când, că sunt naivă. Că prea văd eu lumea prin lentile clare, unde-i totul bine şi frumos. Habar n-aveţi de câte zile de furtună am parte. Mă atinge şi pe mine ploaia, staţi fără grijă.
Şi până la urmă, la ce bun să fii căpos şi încrâncenat şi să te plângi mereu de ceva? Dacă nu e de sistem e de profesori, dacă nu e de profesori e despre politică, dacă nu e despre politică e despre oraş, dacă nu e despre oraş e despre job, dacă nu e despre job e despre orice altceva.
O fi naivitate să îmi placă să dau o şansă oamenilor, oraşului în care trăiesc de opt ani, proiectelor în care sunt sau nu implicată, fie ele sub umbrela Creative Coffee, a Fundaţiei Comunitare Iaşi sau câte şi mai câte, ideilor, indiferent că unele prind viaţă şi altele mor la masa la care s-au născut acum două zile.
Mai bine naivă şi împăcată că am încercat decât cel mai deştept dintr-o cameră cu oameni mici, care „le-ştiu-ei-pe-toate”. À bientôt!