Ca păstor al industriilor creative din 2011, îmi dau seama câtă nevoie au makerii de toate felurile să asculte mai mult. Să accepte diferențele dintre ei și să construiască poduri solide. De dialog, de colaborare, de orice îi aduce împreună.

Fotografie de magica Poncu. Cristina Poncu.

Știu că sunt mulți creativi care vorbesc enorm despre ce-și-cum fac. Munca pe care o produc a devenit parte din identitatea lor. Asta îi face cine sunt și simt nevoia să țeasă povești în jurul ei. E o formă accesibilă de comunicare, poate chiar e singura pe care o cunosc cu adevărat. Și e foarte bine că e așa. Nu am dat peste oameni pasionați de ce fac, foarte buni în grădina lor, care să simt că mă plictisesc cu ce îmi narează de fiecare dată când ne vedem. Dimpotrivă, mi-au transferat un soi de energie pentru care sunt recunoscătoare.

Cu toate astea, am trăit și exeperiențe absolut spectaculoase, în centrul cărora ascultarea activă a fost cel mai blând limbaj. M-a adus mai aproape de personajul creativ, m-a ajutat să mă îndrăgostesc de ce scoate în lume, m-a făcut să îl susțin cum mă pricep mai bine. Faptul că și eu, la rândul meu, am reușit să îmi împărtășesc dilemele a creat un sentiment de reciprocitate greu de diluat. Până la urmă, it takes two to tango, nu-i așa?

Văd doar lucruri bune în momentele în care creativii, între ei, ascultă mai mult și fac asta fără biasuri și etichete de tot felul. De fapt, mă scuzați, tocmai am spus un oximoron. Cum poți asculta cu adevărat dacă tu te ții lipit de un scenariu pe care îl ai în minte și nu faci loc să auzi cu adevărat? Ei bine, mi-e frică de cei care par că ascultă, dar nu aud.

Știu că în breasla creativă e greu să ne abținem de la păreri, de la feedback, de la tot felul de idei despre mai bine, orice ar însemna asta. Însă, mai știu că cei mai mulți dintre jucătorii din liga asta au nevoie să își spună povestea cu tot ce presupune ea, fără să fie grăbiți, sfătuiți sau îndreptați într-un fel sau altul. Vor să fie ascultați, să li se accepte diferențele de tot felul ca să poată să fie liberi cu adevărat.

Încerc să fac exercițiul ăsta cât mai des și recunosc că am fost plăcut surprinsă de fiecare dată. Am fost uluită să văd cum, de fapt, navighăm printr-un ocean cu provocări similare și că dacă am avea răbdarea și empatia să auzim fiecare cuvânt așa cum a fost spus, inclusiv să acceptăm intenția din spatele lui, am contrui o lume a creativilor în care ne-am simți cu adevărat noi.

Și ce poate fi mai frumos de atât?

Comments

comments