Din 2011, la urechile mele au tot ajuns povești din comunitatea creativă, în special ieșeană. Tot felul de oameni care vor să își valorifice potențialul ăsta mi-au împărtășit ce îi frământă, ce nu le dă pace.

Fotografie de Katerina Nedelcu

Din tot ce știu eu astăzi ca păstor al industriilor creative locale, mi-e clar că există un refren al insecurităților. Independent că ești bucătar, fotograf, arhitect, ilustrator, copywriter, barista, somelier, muzician sau orice alt reprezentat din sub-sectoarele cu pricina, există un fir narativ comun.

Puteam să fac mai bine.

Am auzit replica asta de sute de ori. Și tot de atâtea ori s-au împotmolit sau oprit de tot inițiative de la noi din oraș. Și e firesc că se întâmplă așa.

În zona asta nu există repere clare la care ne putem raporta. Nu există manuale. Nu există standarde bine definite. Nu există, din păcate, nici prea multe modele. Iar istorie care să fie de partea noastră, nici atât.

Singurul barometru care contează cu adevărat e cel intern. Ce îți spui ție la final de zi, când pui capul pe pernă.

Și eu știam că puteam să scriu povestea asta mai bine, la fel ca multe altele. Mult mai bine. Și poate știam că nu e chiar isteț să o pun online vineri, într-o zi în care mintea noastră, mai ales în pandemie, aleargă care-ncotro. Și poate știam și că ar fi bine să o dau cuiva în care am încredere să arunce un ochi înainte de publicare.

Doar că viața nu e despre perfecțiune, cum sper că nu e nici despre amatorism și merge-și-așa.

Cred că este, înainte de orice, despre un echilibru care vine din faptul că alegem să fim consistenți și să trăim în armonie cu valorile noastre. Din alinierea cu șoaptele interne. Din acceptarea noastră așa cum suntem. Și din mai multă blândețe față de noi înșine.

Așadar, e perfect justificat și de înțeles insecuritățile creative, dar fix ele sunt și cele care ne dau apă la moară să continuăm să facem ce ne place.

Așa cum spunea Daniel David în episodul ăsta din podcastul Vast and Curious, să nu lăsăm îngrijorarea să devină panică, nemulțumirea să devină furie, anxietatea să devină pasivitate.

Un mod foarte simplu și autentic prin care putem să îi susținem este să dăm feedback. Să nu facem doar corecție (știu că ne place mult să aratăm ce nu merge), ci să oferim și încurajare, indiferent în ce formă. Generozitatea are multe straie, o poți alege pe cea care ți se potrivește, fără să dai socoteală.

Nu încerc să fiu naivă sau romantică și să zic că e musai să fiți susținători și să aruncați cu vorbe de bine în care nici măcar nu credeți. Departe de mine acest gând. Ar fi superficial, aproape imoral aș îndrăzni să zic.

În schimb, vă încurajez să nu mai amânați mail-ul, SMS-ul, mesajul ăla pe social media (unde oricum stați cam mult), telefonul ăla în care să spuneți și ce v-a plăcut. Nu de alta, dar exercițiul ăsta ne cam lipsește în comunitatea locală, pe celălalt l-am practicat din plin, putem măcar să luăm o pauză.

Să fim sănătoși și un pic mai buni, indiferent de distanța fizică dintre noi. 🤗

Comments

comments