Mă roade mult când văd afaceri creative, independent că sunt reprezentate de un om, de mai mulți, de o familie sau de un grup independent, care pierd atât de mult human touch prin felul în care aleg să comunice.

Fotografie de Katerina Nedelcu, la biroul Pixelgrade

Ieri noapte m-am trezit punând cap la cap de ce nu se leagă felul în care anumite branduri locale (din Iași) aleg să comunice digital și non-digital deopotrivă. Provocarea pe care o văd și pe care o descopăr aproape zilnic stând de vorbă cu oamenii din spatele cortinei nu ține de lipsa instrumentelor, nici măcar a timpului, ci de un evident care este omis extrem de ușor și de des.

Urmează două exemple din partea casei ca să fiu clară. Mă rog, cât se poate pe gradele astea multe care ne topesc.

Ai un business de fotografie și comunici online într-un limbaj care vrea să indice un anumit standard în execuție, dar munca ta nu reușește să fie consistentă și să arate asta. Într-o zi ești posh, în alta ești funny, în alta ești artist, în alta ești obsedat de un detaliu și tot așa. Mai mult, alegi ca mesajul pe care îl pui lângă fotografie să arate fix discrepanța asta. Iar când ne vedem la o cafea prezinți o cu totul altă imagine și perspectivă.

Sau vinzi un produs de larg consum în jurul căruia încerci, aproape chinuit, să îi țeși niște straie de comunicare atât de poleite și încleiate la nivel de limbaj încât nu doar că dai de furcă oamenilor să priceapă care e intenția, ci îi îndepărtezi taman prin abordarea asta.

Și uite așa s-a dus naibii consistența și autenticitatea aia pe care ai pus-o în bio peste tot: Facebook, Instagram, site, eventual și pe cartea de vizită (se mai poartă?).

Sunt fisuri care pot părea banale, dar care scot la liman o imagine despre afacerile creative și cei de la cârma lor. De acolo intervine confuzia, incoerența, lipsa de perseverență și uite așa încep lucrurile să o ia la vale și, de la un punct, să prindă o viteză greu de digerat.

E aproape copleșitor să văd atât de mulți creativi care fac treabă bună cu produsele și serviciile pe care le vând, dar care sunt atât de pierduți când vine vorba despre comunicare. Dacă peste neclaritatea asta mai pun la socoteala și layer-ul de timp, atunci e șah-mat. Ies la iveală și mai puține exemple care reușesc să păstreze un fir narativ cu sens ani de zile.

Nu îndrăznesc să zic că e ușor să fii consecvent în comunicare pentru că aș fi naivă sau aș încerca să păcălesc și, cum se spune la Fălticeni, „așa ceva nu se face.”

În schimb, mi-ar plăcea să văd mai multă armonie la nivel de poveste și să nu simt decalaje discursive sau vizuale atât de mari încât să mă întreb ce valori au oamenii cu pricina. Ce încearcă să obțină? Ce etape vor să ardă? Încotro vor să o apuce?

În final, degeaba aruncăm cuvinte pe care le-am transformat în obsesii (natural, autentic, frumos, experiență, bucurie, urban, etc.), dacă nu reușim să le și manifestăm.

Cum zic cei de la Dilema Veche, cititorii noștri sunt mai deștepți, adicătelea contrastul ăsta iese la lumină ca uleiul în apă.

Țin mult la comunitatea de creativi din Iași și dacă vreodată pot să contribui în vreun fel cu ce știu pe partea de comunicare și storytelling ca să lipim piesele de puzzle într-o manieră mai temeinică, știți ce aveți de făcut. Mă găsiți ușor.

Comments

comments