Vara asta a fost ca niciuna de până acum. Aș putea spune că deja am început cu o aberație. Cum ar putea să fie la fel? Ce-i drept, nu are cum. Eu însămi am devenirea mea, iar asta implică transformare. Sper că și niște evoluție de vreun fel — intelectuală, emoțională, morală. Totuși, unele veri semănau mai mult între ele. Sau, măcar, erau un pic mai uniforme. Dar nu și vara anului 2022. Asta m-a zgâlțâit într-un fel care va rămâne cu mine mult timp. Aș fi vrut să scriu “pentru totdeauna”, dar nimic nu e pentru totdeauna, de fapt.

Goliciunea acestei veri vine din câteva relații în care am investit cum și cât m-am priceput, întotdeauna cu multă generozitate și bune intenții, dar care s-au dovedit a fi un lung șir de dezamăgiri. Au fost și întâmplări frumoase, desigur. E prima oară în 34 de ani (fără două zile) când mă trezesc așa brutal în propria viață. Cum mi-a spus cineva drag, “s-a luat vălul iluziilor, Oana.” Trezirea asta cu fața lipită de podea a venit din curajul meu de a îmi asculta corpul și a da voce durerilor de stomac care mă usturau până la epuizare și atacurilor de panică pe care le simțeam ca niște cărbuni încinși pe șira spinării. Ardeau.

Dacă e ceva de care să fiu mândră în dreptul meu, este onestitatea cu care aleg să navighez. Sunt destul de trează în propria viață. Chiar și în momentele de vulnerabilitate crudă. Sau mai ales atunci. Sunt un om care încearcă, atât cât poate, să nu se păcălească pe sine. Asta înseamnă să adresez ce trăiesc, să caut să înțeleg, să sap după un sens care îmi liniștește creierul și sufletul. Deși, între noi fie vorba, mai întâi le calcă în picioare cu boncancii plini de crampoane murdare. Le mutilează, le sfărâmă, le aduce la o stare în care pare că nimic nu se mai leagă. Și că totul e gol. Iar de acolo, din cel mai jos punct de deconstrucție, începe vindecarea, claritatea și poate, într-o zi, iertarea.

Am primit cel mai urât “cadou” în cel mai șifonat ambalaj, dar era “cadoul” de care aveam nevoie ca să încep să văd oamenii de lângă mine pentru ce sunt cu adevărat. Și nu, asta nu înseamnă că sunt lipsiți de părți bune, luminoase. Toți suntem un mix de zi-și-noapte. Cum ar spune bica, Dumnezeu să o ierte — “ți-ai luat pielița de pe ochi.”

Vara asta a fost ca niciuna de până acum. Goală în felul ei, dar plină în felul meu.

Ce bine că a venit toamna, anotimpul în care am apărut pe lume. ❤️

Comments

comments