daniil harms vorbeşte despre ligia adam
Scris pe de Oana Filip
Later edit: În neştiinţa şi entuziasmul cu care am scris despre Daniil Harms şi Ligia Adam, am ignorat să precizez că stimabilul are o singură carte. Aia pe care am pomenit-o mai jos. Aşadar, nu mai am la ce să mă încumet.
A avut grijă să mă dumirească alt stimabil – Bogdan Theodor Olteanu. Cu ocazia asta, l-am făcut să îmi promită nişte recomandări de lectură. Am negociat să fie lunare. Mulţumesc!
Altfel nu găsesc o justificare pentru următoarele paragrafe:
„Dar vă rog să luaţi aminte la faptul că generatorul acestei metode sînt eu. Iarăşi eu! Chiar că-i de-a mirării! Ceea ce alţii fac cu greu mie îmi iese cu uşurinţă! Chiar mă pricep şi să zbor. Dar n-o să povestesc despre asta, fiindcă oricum nu m-ar crede nimeni.”
„Cine ştie de ce, oamenii se uită miraţi la mine. Orice aş face, oamenii găsesc că e ceva extraordinar. Şi eu nici măcar nu mă străduiesc. Totul îmi iese de la sine.”
„Ascultaţi, prieteni! La urma urmei, nu face să vă ploconiţi chiar aşa în faţa mea. Sînt la fel ca voi toţi, numai că mai bun.”
Din cartea „Mi se spune Capucin”, semnată de domnul din titlu. E prima de acest fel, dar cred că mă încumet şi la altele. Am primit-o cadou de la Liviu, a cărui dărnicie e nemărginită.
De Ligia nu mai spun o vorbă. E deja faimoasă. Atât.