Îmi place să cred că sunt suficient de întreagă la cap încât să îmi dau seama când e mai bine să renunţ. La un proiect, la o idee, la un argument, la o prietenie. Grosso modo, cam la orice cu care consider că nu mă mai identific. Mai cred, cu tărie de data aceasta, că e în regulă şi că lucrurile pot continua cât se poate de normal. Că există înţelegere şi maturitate, atât de-o parte, cât şi de cealaltă.

Scriam zilele trecute pe Facebook că în ciuda ataşamentului şi a investiţiei, indiferent de care vorbim, uneori pur şi simplu e mai înţelept să găseşti un final fericit pentru o poveste. Să rămâi cu amintirea lucrului bine făcut, de care îţi era drag să te ocupi şi pentru care te trezeai mai devreme sau te culcai mai târziu. În funcţie de situaţie, biensur.

Astăzi, eu am decis să renunţ la proiectul AltIaşi.ro. După aproape doi ani, mi-am dat seama (sau mi s-a confirmat) faptul că nu mă mai văd implicată în această publicaţie online. Am început în 2009 ca editor la categoria „Film”, pasiune descoperită în cadrul cronicilor pe care le scriam pe Filmic şi am continuat din 2010 cu tot ce ţine de PR.
Aşa cum i-am spus şi lui Ducu, omul de la care a plecat toată nebunia asta frumoasă, încep să cred că mi-am găsit bucăţica de puzzle care mi se potriveşte şi asupra căreia vreau să îmi îndrept toată atenţia.

E un sentiment cu care trăiesc liniştită şi care a intervenit la momentul potrivit. Am încredere în decizia pe care am luat-o şi sunt absolut convinsă că noul PR va face o treabă cum nu se poate mai bună.

Mă bucur mult că am putut lua parte la lumea cu dichis pe care AltIaşi a redescoperit-o pas cu pas şi care mi-a înseninat de multe ori zilele. Am cunoscut oameni frumoşi şi deschişi la minte, am participat la evenimente foarte tari, am analizat campanii făcute de studenţi pentru proiect, am mâncat ciocolată la şedinţe şi am petrecut de zor la împlinirea celor 2 ani de activitate.

În loc de o concluzie, o să redau câteva cuvinte din trei articole pe care le-am citit chiar în seara asta şi care conturează foarte bine starea în care mă aflu. 🙂

Ca om, pot incerca sa ii inteleg, pot sa nu ii etichetez, ba chiar pot sa fiu prieten cu unii dintre ei. Dar nu imi cereti sa lucrez cu ei, ca n-o voi face. In aroganta-mi, traiesc cu impresia ca as pierde timp pretios facand asta. Viata (fie ea si profesionala) e prea scurta. via

Cred ca oricine ar trebui sa schimbe lucrurile atunci cand simte ca poate inchide un cerc perfect, fara a permite bucle nesfarsite in viata lor. via

Pierdusem abilitatea de a fi perfect, o castigasem pe cea de a fi fericit. via

Comments

comments