E al treilea an când merg la Congresul Naţional al Studenţilor la Comunicare în Bucureşti. Am început cu CSR când era şi mai trendy ca acum, am continuat cu Media digitală care a devenit un fel de pată pe creier pentru toată lumea şi am plecat curioasă la PR Cultural.
2 zile de conferinţe şi una de workshopuri. La întâlnirile cu speakerii a fost în multe feluri: de la interesant, pertinent, frustrant, plictisitor, până la revelator, încrezător şi alte câteva stări. Deşi o parte din discuţii nu erau foarte bine direcţionate către temă, ci mai degrabă către analize şi tot soiul de poveşti legate de experienţe irelevante, cele 8 ore zilnice şi-au meritat osânda.

La workshop, adică la workshopul Millenium Communication, adică la BTO, adică la Bogdan Theodor Olteanu a fost tare. Am avut ca brief Muzeul Antipa, pentru care trebuia să facem o strategie de PR cu tot ce înseamnă asta (public ţintă, bariere de comunicare, tipuri de evenimente, buget, ş.a.).
Nu mi-a plăcut:
– că nu am lucrat în echipe, tot procesul fiind structurat sub forma unei discuţii libere;
– că am ajuns prea uşor la un compromis în ceea ce priveşte instituţia (pentru cei de la Iaşi, Cluj, poate ar fi fost mai bine să ne concentrăm pe o instituţie culturală fictivă sau ceva la mijloc de drum şi interese, precum „Castelul Peleş”)
– că nu mi s-a răspuns la întrebare, deşi mi s-a promis (o fi din cauză că era cam lungă?) 🙂

Mi-a plăcut:
– chiar dacă am trecut la „puncte slabe”, pe de altă parte văd un avantaj în faptul că am participat la o discuţie liberă, în care s-au generat foarte multe idei bune şi s-a spart tăcerea;
– dacă spun simplu BTO s-ar putea să se înţeleagă greşit, aşa că menţionez următoarele: nu a spus „NU” ideilor (unele idioate) pe care le-am exprimat, că e ironic, amuzant şi că ştie să te facă să taci fără să te superi;
– că au fost prezenţi şi „comunicatorii” de la Muzeul Ţăranului Român şi Muzeul de Istorie (sper să nu greşesc); erau două studente care au câştigat acest stagiu de practică;
– că a ştiut să aleagă persoanele câştigătoare fără să apeleze la criterii raţionale şi fără să fie înjurat printre dinţi.

Ar mai fi lucruri de spus despre CNSC 2010, însă mă opresc aici. O singură completare mai fac: chiar dacă de cele mai multe ori instituţiile culturale au un buget mic sau nu-l au deloc pentru campaniile de comunicare, reuşesc să ducă la capăt o serie de activităţi de PR şi să-şi facă treaba aşa cum se cuvine. A se urmări în acest sens cele două muzee deja pomenite.

Niciodată o vizită la CNSC nu se conturează doar în jurul evenimentului în sine. Pe lângă locurile pe care le-am vizitat, mi-a rămas în minte piesa de teatru „Sunt un orb”, jucată de Horaţiu Mălăele la Teatrul de Comedie. Am autograf, poză şi multe gânduri pe care actorul le-a transmis într-o oră.
Unul dintre ele îl împărtăşesc cu voi, aici. „Mi-a fost dor de dumneavoastră ca unui zid de o fereastră.” 🙂

Comments

comments