De ce „cu cine” e mai important decât „cu ce”?
Scris pe de Oana Filip
Gladwell spune că suntem suma celor cinci oameni alături de care ne petrecem majoritatea timpului. Aşadar, bine ar fi ca personajele cu pricina să fie într-un mare fel. Nu de alta, dar ei spun ceva despre noi şi invers. Şi toţi vrem să ieşim pe plus, nu-i aşa?
Acum un an şi ceva am înţeles cât e de important să nu fii singur la vâsle. Mai mult, am priceput cât de departe poţi să ajungi cu barca atunci când cârma nu stă doar în braţele unei persoane. Iar de atunci, tot apar la orizont situaţii care să întărească povestea cu pricina. Fie că e vorba despre urcat munţi alături de camarazi de nădejde sau de prieteni care ştiu să fie pe-aproape chiar şi când nu sunt fizic lângă mine.
Morala e aceeaşi: alături de echipajul potrivit, niciun val nu e de speriat, oricât ar fi el de mare şi de ameninţător. Chiar şi pentru cei care nu ştiu să înoate, cum ar fi cazul de faţă. Poate, cel mult, să muşte din barcă, dar nu şi din oameni. Mai important decât faptul că au veste de salvare e că se au pe ei.
Poate că e şi vârsta la care „cu cine” chiar are o însemnătate şi o greutate mai mare decât „cu ce”. Cred asta tocmai pentru că primii asigură un răspuns pentru a doua întrebare. Sau compensează lipsa lui. Pentru că cine e mai relevant decât cât, pentru că în cine îmi pun mai multă încredere şi speranţă decât în ce, pentru că cine rămâne pe-aproape şi când nu există nici ce şi nici răspuns la de ce.
Andrei Pleşu o spune mult mai bine şi mai înţelept: „Pentru formarea unui om sunt esențiale întâlnirile. Dacă nu ești atent, ratezi aceste întâlniri. Deci trebuie să fii atent tot timpul, trebuie să privești tot timpul în jurul tău conștient că peste tot ți se fac oferte de destin. Și că, dacă le ratezi, ceva din tine se pierde ireversibil.
Nu revine a doua oară o șansă care ți se oferă. Dacă ratezi cele trei-patru întâlniri esențiale ale vieții tale, un mare profesor, o mare iubire, un prilej, nu neapărat un om, poate să fie un prilej, dacă ratezi acel prilej, te pierzi ca o cometă pe o orbită marginală.”
E suficient să ratăm pe „cine” de câteva ori şi s-ar putea să ne lecuim pentru o viaţă întreagă.
Hai să fim mai recunoscători pentru cine avem lângă noi şi să arătăm asta mai des. Sau să ţinem ochii larg deschişi pentru cine aterizează în viaţa noastră. Sunt convinsă că din clipa respectivă, „ce-ul” va fi mai blând decât o melodie cântată de Birdy.