Ştiu, de la sora mea, o vorbă frumoasă, al cărei autor nu mi-l amintesc la ora asta: „Pentru doi îndrăgostiţi lumea toată-i un decor.” Nimic mai adevărat, nu-i aşa?

Ce nu spune citatul ăsta e că suntem parte din mai multe decoruri, după faptă şi răsplată. Unul e ăla din planul personal, altul e ăla de la job, fiecare cu povestea lui. Or mai fi şi altele, sunt convinsă.

Există, nu-s chiar puţine, multe obiecte, întâmplări şi personaje care se perindă dintr-un cadru în altul, după cum îi taie capul. Dacă pe primele le putem reaşeza noi după cum ne şade mai bine, nu la fel de simplu e şi cu ultimele. Ele se mai întâmplă şi fără voia noastră, fără să le ghidăm noi în mod direct şi voit traseul şi impactul. Asta se datorează tocmai faptului că sunt mai mulţi participanţi în acelaşi decor. Pe unii i-am adus cu bună ştiinţă, alţii au apărut ca din senin, dar fiecare în parte şi toţi la un loc îşi pun amprenta asupra lui şi implicit a noastră.

Şi dacă tot a venit vorba despre amprente, ar fi înţelept să ştim ce hram poartă persoanele cu pricina. Sunt trecători care ne salută de pe margine, se perindă pe acolo cu vreun scop ascuns sau declarat sau sunt însoţitori de cursă lungă, care s-au lipit de noi ca scaiul de haine?

Pentru oricare dintre variante există o veste îmbucurătoare: stă în puterea noastră să modificăm scenariul şi odată cu el şi decorul, să regândim ce şi cum se petrece acolo şi de unde până unde s-a ajuns la varianta actuală. E de datoria noastră să ne facem curăţenie în viaţă şi să ne asigurăm că tabloul de final ne reprezintă la fel de bine pe cât o face oglinda în care ne uităm zi de zi.

Comments

comments