De fiecare dată
Scris pe de Oana Filip
Ştiu de la Sim următoarea întâmplare foarte grăitoare: Dialog (minuscul, aviz Dialoguri minime) de mai demult, din tramvaiul 7, între doi căminişti (has become my daily motto):
– N-ai ce face, trebuie să fii tu mai matur şi mai deştept.
– De fiecare dată?
– De fiecare dată, man!
Photo credit: Cristina Poncu
Câteodată, simt că joc în acelaşi film. Şi nu pentru că aş fi „mai matură şi mai deşteaptă”. Nici vorbă. De (prea) multe ori uit că am buletin de mai bine de 11 ani, însă de (prea) puţine ori copilul din mine mi-a fost împotrivă sau mi-a creat neplăceri de vreun fel sau altul.
În schimb, recunosc oricând că nu e de ici de colo să îmi găsesc şi regăsesc energia de care am nevoie zi de zi. Mă refer la acele momente în care simt că am străbătut 90% din drum, am escaladat 90% din munte, am alergat până aproape de finish line, am fost cât-pe-ce. Senzaţia asta de a fi atât de aproape de destinaţie, oricare ar fi ea, de o mirosi cu vârful nasului, dar totuşi fără să strig „Evrika!”, nu e cea mai sexy. Nu pot să zic că-i uşor de dormit cu ea în pat şi nici de privit în ochi de la prima oră a dimineţii.
Exerciţiul pe care îl fac poartă două pălării: pe de o parte, încerc să ajung naibii la 100%, pe de altă parte, învăţ să accept că uneori pur şi simplu nu despre asta e vorba. Poate e despre faptul că nu ăla e locul în care trebuie să ajung sau poate sunt deja acolo, dar nu reuşesc să casc ochii suficient de tare.