Cum e să ai un mentor și să nu știi?
Scris pe de Oana Filip
Mentorship-ul e un fel de cel-mai-sexy-subiect din ultima perioadă. A început cătinel cu antreprenorii și ale lor startupuri care au nevoie de o bornă strașnică și s-a întins ca o caracatiță pe unde a putut.
photo via Ionuț Rădulescu
Abia ieri mi-am dat seama că eu am un mentor de care nu știam că joacă și rolul ăsta pentru mine. Și pe ăsta, mai bine spus. E, înainte de toate, o foarte bună prietenă, una dintre puținele persoane care știe să asculte activ, care a făcut din cele 10 ore diferență de fus orar o glumă bună și o dovadă că nu stau în calea a nimic.
Bifează bine la capitolul cei-5-oameni-pe-care-îi-vrei-mereu-aproape și cu siguranță face diferența în viața mea. Așa că, la capitolul prieteni, nu mai e nimic de zis în afară că e campioană de ceva vreme și stă bine mersi pe tronul ăsta.
În schimb, prea rar mi-am dat seama că e și un mentor pe măsură.
Mă bucur că noaptea de ieri a adus la lumină și adevărul ăsta; mi l-a pus frumos în poale și mi-a spus că ar trebuie să fiu și mai recunoscătoare decât sunt deja.
Nu-i de ici de colo să am pe lângă mine o asemenea personalitate, de la care să învăț cu duiumul, indiferent de numărul kilometrilor care ne despart. Și dacă ar fi fost doar învățatul ăsta, dar de fapt e mult mai mult. Unele sunt ușor de așezat pe rafturile din prăvălia asta, altele rămân agățate în minte și suflet. Mentorul meu a știut să construiască în și cu mine încredere, perseverență și curaj. Într-o lume în care cei mai mulți sunt pricepuți să facă taman pe dos, cred că e cazul să mă-nclin.
Numele ei este Adriana și îmi este mentor-prietenă-colegă. O combinație care ocupă mult loc și-n viață și-n sertarul #astăzimi-aplăcut și pentru care sunt bucuroasă. Îți mulțumesc!