De când sunt capul răutăților la Creative Coffee am dat cu capul de praguri în fel și chip. M-am ales (și) cu vânătăi, dar și cu o desagă de lucruri bune. Iar cel mai mare câștig e că am reușit să adun pe lângă mine oameni care știu de ce au ales să vâslească în barca asta.

 Photo credit: Ionuț Rădulescu

Am învățat că e din ce în ce mai greu.
Făcutul de lucruri duce la alte lucruri, care duc la altele și tot așa. Oricât de sexy ar suna sau nu, pălăria asta de antreprenor vine la pachet și un fel de mini-armată mentală. Ce mă ajută să mă comport ca un soldat e credința că la final de zi dă cu plus, iar bonus îmi și place mult ce și cum fac.

Am învățat că dacă nu dai nu ai dreptul să ceri.
Give before you take e unul dintre crezurile noastre, ale celor care ne-am aruncat în povestea Creative Coffee. Atât Local Chapter Leaders, cât și voluntari sau noi, cei care dăm socoteală și în acte sau unde e nevoie de cineva care să fie tras de păr.

Am învățat că un mentor bun te modelează.
Fără Adriana aș fi fost altceva sau altcineva sau măcar un pic mai puțin. Îi datorez mare parte din evoluția mea, dar mai ales din curajul care mă ajută să-ncerc, să dau greș și să o iau de la capăt.

Am învățat cum e să fii in the driver’s seat.
Responsabilitatea e a mea nu doar pentru că încerc să țin volanul drept și să nu mă las furată de peisajele care îmi iau ochii, ci și pentru că am și alți pasageri. Momentan sunt în jur de 10, dar sper să ajungem repejor la un autocar întreg. Iar atunci cred că îmi voi lega centura și-ntr-o parte și-n alta.

Am învățat cum e să asculți.
Nu cred în rețete sau template-uri cum nu cred în cei care doar declară și nu fac. Exercițiul ascultării active e mai greu decât mersul la sală, dar fără el trăiești ca un surd. Nu mi-a plăcut mereu ce mi s-a spus, dar am încercat să înțeleg și să-mi dau seama de ce s-a ajung acolo ca să nu mai repet traseul.

Am învățat că totul e o alegere.
Fericirea, reușita, tristețea, frustrarea, jobul, prietena, vacanța. Chiar și când mi s-a părut că am fost pusă în fața concluziilor, mi-am dat silința să nu alerg în urma lor, ci să le iau la întrebări. Uneori am găsit răspunsuri, alteori ba, dar exercițiul în sine a meritat.

Am învățat că alături de oamenii potriviți niciun val nu e de speriat. Da, chiar și în lipsa vestelor de salvare. Mă bucur să vă am la cârmă. Chapeau!

 

Comments

comments