Workshop de community building la Iași
Scris pe de oana
Fac community building pentru industriile creative de mai bine de zece ani. Dacă ar fi să cred pe cuvânt ce spune Brad Felt în cartea Startup Communities: building an entrepreneurial ecosystem in your city, aș fi la jumătatea distanței până ajung să mă bucur cu adevărat de roadele muncii mele. Deși spusele autorului au mult sens și astăzi, îmi place să cred că timpul este de partea mea.
Dacă anul 2020 a fost bun la ceva, ei bine, sigur a dat o mână de ajutor comunităților. Le-a adus în prim-plan, le-a pus sub lumina reflectorului, le-a dat microfonul și le-a făcut loc pe scenă.
Pandemia a ajutat întreaga industrie de community building pentru că i-a arătat, chiar dacă nu în cel mai fericit context, potențialul. Nu doar cel emoțional, de apartenență, ci și pe cel economic. Asta a făcut ca tot mai multe companii, startup-uri, ONG-uri, organizații independente să încerce să dezlege ițele și să înceapă să pună comunitățile în centrul activității lor.
Încă suntem prea aproape de fenomen ca să ne dăm seama cu adevărat de toate implicațiile, însă există mai mult know-how ca în 2011, atunci când m-am apucat de community building. Pe de o parte, este vorba despre mecanismele pe care le ai la dispoziție să construiești o comunitate. Pe de altă parte, de un răspuns mai ferm la întrebarea — cum aduc comunitățile rezultate de business?
Avem instrumente, metodologii și bune practici care ne ajută să navigăm cu mai multă încredere și să avem un cuvânt de spus la masa deciziilor. Cu alte cuvinte, community building-ul să nu mai fie un nice-to-have sau un afterthought, ci parte din strategia și poziționarea unei companii. Atunci când vrei să fii a community-led company pe bune, îți asumi că vei face lucrurile într-un anume fel.
În ultimii 10+ ani am fost în prima linie în cadrul mai multor comunități. Din următoarele provocări simt că am învățat cel mai mult:
— Creative Coffee: comunitate de antreprenori creativi pe care am extins-o în 23 de orașe din toată lumea
— Creativ înainte de cafea: comunitate de antreprenori creativi la nivel local (în Iași), ambalată sub forma unui interviu live
— The Watercoooler: comunitate de mii de leaderi din toată lumea, unde am fost și ambasador
— Upstairs Community by Pixelgrade: comunitate de creativi care împărtășesc o poveste vulnerabilă despre devenirea lor
— The Community Club: comunitate formată din professional community builders care fac knowledge-sharing
Prin toate eforturile astea, mi-am construit o viziune și o atitudine care să mă reprezinte. Am încredere că dă rezultate, atât pentru cel care poartă steagul comunității, cât și pentru cei care investesc timp, bani și energie în povestea asta.
În iunie 2021, îmi propun să fac un workshop de două zile (în weekend), în Iași, în care să te învăț cum construiești strategia unei comunități care să fie în aliniere cu valorile și obiectivele tale. Am consumat multe resurse (cărți, cursuri, 1:1s, mentorat) până am ajuns la claritatea asta, așa că mi-ar plăcea să împărtășesc prin ce am trecut și să dau mai departe.
Dacă ești community builder și vrei să oferi cele mai bune șanse eforturilor tale, dă-mi un semn la [email protected] până pe 17 mai și povestim mai multe pe mail. Nu contează profilul comunității pe care o ai în vedere, poate fi orice: de la un startup în zona tech la iubitori de yoga, de la un rol de community manager într-un business la un consultant de HR, de la un ONG la un producător de bijuterii, de la un owner de barbershop la un organizator de evenimente. Fundamentele unei comunități sunt aceleași.
—
Cel mai probabil va fi și un fee, cel mai probabil voi dona banii cu pricina, dar tocmai pentru că nu partea financiară este combustibilul care îmi dă zvâc să fac workshop-ul ăsta, am ales să îmi aloc timp să mă hotărăsc. Oricum ar fi, îmi doresc mult ca banii per se să nu reprezinte o piedică pentru nimeni care își dorește să aibă parte de experiența asta. I mean it.